Scaunele înălțătoare cu spătar – High Back Boosters (HBB)

Care sunt aceste scaune înălțătoare?

Scaunele înălțătoare cu spătar sunt scaunele din grupa 15-36kg conform reglementării ECE R44/4 sau din categoria 100-150cm conform noii reglementări UN R129/02. Scaunele din aceaste grupe asigură copilul cu ajutorul centurii mașinii. Unele scaune pot avea si clești pentru prinderea în inelele ISOFIX de pe mașină, sistemul întreg la aceasta categorie numindu-se corect ISOFIT.

Aceste scaune nu mai au sistemul de prindere cu centuri proprii în 5 puncte (2 puncte la umeri, 2 puncte la șolduri și punctul de prindere cu încuietoarea), copilul asigurându-se direct cu centura mașinii. Dar totodată protecția îi este sporită față de a călători direct pe bancheta mașinii doar cu centura mașinii sau chiar deloc fară centură.

Britax-Roemer explică mai jos foarte ușor diferența între ISOFIX și ISOFIT.

What is the difference between ISOFIX and ISOFIT?

ISOFIX and ISOFIT are child safety seats that are attached to the vehicle body with connectors. With ISOFIX seats, the child is secured by means of a five point safety harness; with ISOFIT by means of the vehicle’s 3 point seat belt. An additional distinguishing feature is the classification of the child safety seat. The ISOFIX description is used for Group 0+ and 1, and the ISOFIT description for Group 2/3.

Practic în această grupă, 15-36kg, mai gasiți și pernele înălțătoare, cele fară spătar dar acestea nu oferă nici o siguranță copilului așa că nici nu voi aminti mai mult de atât despre ele. De ce nu oferă siguranță? Pentru că neavând nici o protecție laterală sau la cap nu au ce să ofere mai mult decât un ghidaj al centurii mașinii pe corpul copilului. Acestea sunt potrivite strict copiilor mari cărora centura mașinii încă nu se poate poziționa corect pe corpul lor.

De le ce vârstă sunt potrivite aceste scaune?

Scopul suprem al scaunelor auto pentru copii este acela de a le oferi protecție maximă în mașină în cazul unui accident rutier. Diferitele tipuri de scaune auto pentru copii sunt create și gândite să protejeze în principal acele zone ale corpului care sunt mai fragile și într-o continuă dezvoltare în diverse stadii ale creșterii unui copil, de la stadiul de nou născut până la vârsta școlară.

Dacă se face trecerea de la un scaun pentru copii cu centură în 5 puncte la un scaun ce doar poziționează centura mașinii pe corpul copilului înainte ca dezvoltarea fizică a acestuia să fi ajuns la un stadiu potrivit, atunci copilul poate suferi mai mult rău intr-un accident rutier decât protecția pe care i-o poate oferi acest scaun.

Multor părinți li se pare ciudat ca un copil de 6-8-10 ani să fie încă în scaun auto dedicat, dar nu uitați că legea spune foarte clar că toți copiii trebuie asigurați în dispozitive speciale de siguranță până la o inălțime de minim 135 cm sau până când centura mașinii i se poziționează corect fără a-i veni peste zona gâtului sau a abdomenului. Astfel că orice călătorie fără utilizarea unui dispozitiv de siguranță adaptat copilului este una ilegală chiar și la aceste vârste, oricât de mare ni s-ar părea nouă că este puiul nostru. Cu orice doctor pediatru veți vorbi sunt sigură că vă va spune că inălțimea de 135 cm este în medie a unui copil de 10-11 ani, dacă nu mă înșel chiar și graficele de creștere de la Organizația Mondială a Sănătății spun același lucru.

Deși aceste scaune sunt majoritatea încadrate la 15-36kg, deci limita minimă de utilizare este 15kg, ele sunt potrivite abia după ce scaunul din grupa anterioară este depășit, adică scaunele din grupa 1, 9-18kg. Greutatea de 15kg o poate avea chiar și un copil cu vârsta de 2ani și jumătate, cea ce îl face mult prea mic, atât din punctul de vedere al dezvoltării fizice cât si psihologice, pentru a fi capabil să stea corect într-un astfel de scaun. În aceste scaune poziția corectă a copilului este prima care definește gradul de securitate oferit de scaun.

Orice avans în grupele scaunelor auto pentru copii, de la mersul cu spatele la sensul de mers la mersul cu fața la sensul de mers, de la centură în 5 puncte la centura mașinii, înseamnă de fapt un regres în privința siguranței pe care o putem oferi copilului. Centura în 5 puncte împarte forța asupra corpului în mai multe zone ale corpului copilului micșorând forța care ar suferi-o doar una sau două zone. Nu mai povestesc despre diferența uriașă între siguranța oferită de scaunele rf și cele ff, numai despre asta vorbesc în toate articolele de pe această pagină.

Chiar și producătorii de scaune recomandă folosirea fiecărei grupe de scaune până se depășește limita ei superioară, fie kilogramele fie inălțimea la oricare din ele se ajunge prima dată; la toate grupele, aceasta fiind o recomandare generală.

Cum alegem scaunul înălțător?

Cam după aceleași criterii după care ne-am orienta la orice alt scaun auto pentru copii. În primul rând nivelul de siguranță oferit ar trebui să fie criteriul principal. Și pentru că noi nu suntem experți în a decide care scaun este mai sigur de aceea există specialiști care se ocupă cu testarea scaunelor auto pentru copii.

După cum bine știți, sau cel puțin așa sper că știți dacă urmăriți articolele de aici de ceva vreme, există câteva organizații care se ocupă de testarea scaunelor dincolo de normele minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge la vânzare; adică cerințele minime din cele două reglementări europene, ECE R44/4 și R129 / i-size.

Dacă pentru scaunele cu spatele la sensul de mers există atât Testul Suedez Plus cât și testarea ADAC, pentru această categorie de scaune cel mai bun ghidaj sunt testările ADAC, dar nu uitați că și aici este necesară vederea în detaliu a rezultatelor și nu doar scorul de ansamblu.

La această categorie, 4-12 ani adică 15-36 kg, majoritatea scaunelor au rezultate bune la siguranță, puține sunt cele cu rezultate slabe și am observat că majoritatea cu aceste rezultate sunt pe mai multe grupe și nu dedicate doar acestei grupe.

Chiar și aici sunt scaune care nu au nici o testare, așa zisele mărci no name sau de supermarket, și dacă la categoria scaunelor ce pot fi folosite cu spatele la sensul de mers am spus că le susțin chiar și pe cele fără nici o testare suplimentară în situația de a nu avea nici un scaun auto, pentru că ideea și practica în sine de a călători cu spatele la sensul de mers au fost dovedite că oferă siguranță mult sporită față de mersul FF sau în brațe, la această categorie îndemn pe toată lumea să se orienteze către scaune testate de auto clubul ADAC pentru că dincolo de promisiunile producătorilor există și organizații independente care încearcă să ofere prin aceste testări, părinților, o garanție a siguranței lăudate de producatori. Vorba noastră românească, fiecare cioară își laudă puiul, așa și producătorii și chiar vreau să cred in aceste organizații independente că sunt așa, independente.

Utilizarea corectă a scaunelor înălțătoare

Lăsând la o parte această limită minimă de greutate care o impun, aceste scaune sunt potrivite abia după ce copilul a depășit limita de 18 kg, sau chiar mai bine cea de 25kg cum este în cazul scaunelor utilizate cu spatele la sensul de mers, adică aproximativ după vârsta de 5 ani.

În jurul acestei vârste comunicarea cu copilul este mult mai bună și astfel îi putem explica mult mai ușor și mai bine cum trebuie să stea corect în aceste scaune și mai ales de ce.

Vreau să vă spun de asemenea că există și scaune ce sunt combinate 9-36kg care includ cele două grupe, 9-18 kg si 15-36 kg. În aceste cazuri este absolut recomandată utilizarea centurilor în 5 puncte până la limita maximă, de cele mai multe ori 18 kg dar sunt pe piața europeană și câteva excepții cu limita de 25kg, bineînțeles daca mai și încape copilul în centuri astfel încât să ii vină corect, și abia apoi să se facă trecerea la utilizarea centurii mașinii.

Cea mai importantă regulă la utilizarea tuturor scaunelor destinate instalării cu fața la sensul de mers, aici includem si scaunele din articol bineinteles, este aceea a distanței dintre scaunul copilului și scaunele pasagerilor din față. Trebuie să existe o distanță minimă de 55cm între scaunul copilului, acolo unde are capul, și scaunul din față.

Este un aspect foarte important această distanță pentru că dacă este mai mică de 55cm copilul în cazul unui impact poate ajunge să dea cu capul de scaunul din față și să îi provoace o multitudine de traumatisme.

Această regula este menționată în toată legislația actuală, atât în reglementarea ECE R44/4 cât și în R129 i-size.

Acum în mod practic despre utilizarea corectă ; în primul rând dacă mașina are sistem ISOFIX este de preferat pentru o stabilitate mai mare să alegeți un astfel de scaun.

Tetiera trebuie să fie la aproximativ 2-3 degete deasupra umerilor copilului astfel încât partea diagonală a centurii mașinii, trecând prin ghidajul roșu pe care îl au majoritatea scaunelor, să plece de la nivelul umerilor spre corp între gât și umăr, nici să nu vină de deasupra umerilor prea mult și cu siguranță să nu vină de sub nivelul umerilor. De asemenea centura mașinii trebuie încadrată pe claviculă între gât și umăr, dacă vine de prea sus atunci urcă prea mult spre gât iar dacă vine de prea jos cade de pe umăr.

Urechile copilului trebuie să fie mereu sub marginea tetierei. Aceasta este indicația că un astfel de scaun este depășit pe înălțime și bineînțeles dacă nu mai încape sub tetiera astfel încât centură să îi vină corect peste corp.

Partea de jos a centurii care trece peste zona bazinului trebuie și ea să fie aranjată astfel încât să nu urce spre abdomenul copilului. Dacă scaunul are mânere laterale este absolut obligatoriu că centură să treacă pe sub aceste mânere, chiar și partea diagonală a centurii înainte de cuplarea ei în încuietoare.

Să rețineți CEL Mai Important aspect:

La toate scaunele ce sunt poziționate cu fața la sensul de mers este foarte importantă distanța față de scaunele de pe rândul din față a mașinii. Atât în omologarea ECE R44/4 cât și în R129 este menționată distanța de MINIM 55cm. Astfel ar trebui să înțelegem că nici pentru șoferi nu este sigură o poziție de condus cu scaunul lăsat foarte pe spate; pe tema aceasta sunt multe informații in mediul online unde puteți găsi despre poziția corectă a șoferului.

Așadar am putea face un mic ghid cu 6 pași simpli:

‼️ 55 cm față de scaunul din față al mașinii ‼️

  1. Trecem la HBB după vârstă de cel puțin 5ani și greutatea de 18kg.

  2. Tetiera la 2-3 degete deasupra umerilor.

  3. Centura să treacă prin inelul roșu și să vină de deasupra umerilor.

  4. Centura oblică să fie centrată peste trunchiul copilului, trecând între umăr și gât.

  5. Centura orizontală să fie pe șolduri cât mai jos pe coapse, nu mai sus de oasele bazinului.

  6. Dacă scaunul are mânere laterale centura să treacă pe sub ele.

Nu uitați că centura mașinii nu poate proteja un copil sau chiar și un adult dacă acesta nu este in poziție corectă! Majoritatea copiilor până la vârsta de 5 ani nu pot sta corect cu centura mașinii tot timpul, cu atât mai puțin în timpul somnului!

Aici ⤵️ aveți un video despre instalarea corectă versus una greșită și veți vedea și necesitatea distanței minime față de scaunul din față.

https://youtu.be/uKwnh1jUHmU

6 pasi pentru HBB-2

Mai jos aveți pagini cu același profil de unde am adunat informația din acest articol.

În acest articol aveți și niște explicații foarte detaliate de ce sunt sigure aceste scaune față de a circula fără ele, cum mulți din păcate gândesc atunci când copilul ajunge pe la 5-6 ani și spun gata nu mai are nevoie de scaun auto poate sta direct pe banchetă cu centura auto: de ce funcționează scaunele înălțătoare cu spătar. Poate voi traduce informația din articol atunci când voi scrie despre momentul în care sunt pregătiți copiii să renunțe complet la scaunul auto.

https://csftl.org/proper-booster-fit/

https://www.childcarseats.org.uk/types-of-seat/booster-seats/

https://www.verywellfamily.com/move-toddler-to-booster-seat-293728

https://csftl.org/harness-or-booster/

https://thecarseatlady.com/when-is-a-child-ready-to-use-a-booster-seat/

https://www.goodeggcarsafety.com/blog/tags/booster-seats.html

http://www.carseatadvice-uk.com/booster-seats-from-15-36kg.html

ECE R44/4

Advertisement

4 thoughts on “Scaunele înălțătoare cu spătar – High Back Boosters (HBB)

Add yours

  1. Multumesc pentru articol. Foarte cuprinzator si detaliat. Baiatul meu are 8 ani, 134 cm si 40 kg. Avand in vedere ca majoritatea producatorilor de scaune specifica 36 kg ca limita superioara de kg, oare mai este vreun HBB care sa-l protejeze? Cele care pot fi folosite pana la 150 cm ale copilului nu tin cont de greutate? Intelesesem ca protejeaza pana la limita superioara a greutatii sau a inaltimii, indiferent care ar fi atinsa prima, dar ce facem cu cei care ating limita superioara la varste la care inca nu sunt de lasat direct pe bancheta, fara nici o alta protectie?
    Concret: as vrea sa-i cumpar Cybex Solution Z i-fix insa nu stiu daca il va proteja mai bine decat actualul (momentan merge in Britax-Roemer Kid II).
    Multumesc

    Like

    1. Buna Nicoleta!

      Iti multumesc ca ai citit informatiile de aici si te-au ajutat in documentarea despre siguranta auto a copiilor! Imi pare rau ca abia acum iti raspund, dar din pacate nu prea am mai intrat aici de ceva vreme si nici notificare nu am primit pt comentariul tau.

      Teoretic da toate cele care sunt aprobate in cadrul ECE R44/4 sunt cu limita de kg si nu cu limita de cm. In practica am vazut si in afara la oameni care sunt in domeniu de mult mai multi ani si au o experienta mult mai vasta ca recomanda utilizarea acestor scaune inaltatoare si peste limita de kg deoarece munca in sine a protejarii copilului in caz de impact est efacuta de catre centura auto si nu te scaun. Scaunul HBB are ca scop ajustarea pozitiei copilului pe bancheta pentru a putea utiliza in mod corect centura masinii. Hbb au si avantajul tetierei care ofera totusi o protectie si la nivelul capului , nu doar ca inalta copilul.

      Acum majoritatea noilor HBB-uri vad ca sunt aprobate in cardul reglementarii R129, care este cunoscuta si sub denumirea de i-size, si se merge pe lima de cm si nu pe cea de kg.

      In general la copiii care sunt peste limite medii de crestere eu personal recomand sa se probeze scaunul pentru a vedea exact cum sta in el si cat ar mai avea in viitor dpdv al inaltimii. Aceeasi problema o am si eu cu copilul mare, indata face 9 ani si la fel este la 40-45kg si 135-140cm si suntem la limita scaunului inaltator iarasi. Eu am ales un Diono Monterey XT, parca este modelul, dar da si Cybex am vazut ca au ceva hbb-uri destul de generoase, te poti uita si la BRitax-urile din gama mai simpla, merita si Maxi-Cosi ultimul lor model, nu le stiu pe toate chiar dupa denumiri. Dar cel mai usor ar fi daca ai posibilitatea sa mergeti intr-un magazin in care sa aveti macar 2-3 modele ca sa va faceti o idee.

      Sper ca ti-am fost de ajutor si nu a fost prea tarziu!
      Ana 🙂

      Like

Leave a Reply to Nicoleta Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: